mai mult înseamnă mai puţin.

 Beigbeder: ‘Există numai trei feluri de femei: prostituatele, târfele şi agasantele. Prostituatele sunt cele care şi-o trag cu toată lumea. Târfele sunt cele care se culcă cu toată lumea, numai cu mine nu. Agasantele se culcă numai cu mine’.
       Asta de la tipul cel mai delicat,  mai timid care se poate închipui…

       Inşi nerăbdători să citească ultimul Easton Ellis, ultimul Murakami… (Sunt numiţi chiar aşa: Ellis-ul, Murakami-ul…) Am auzit pe cineva anunţând că vine ‘al 5-lea Houellebecq’. Iată, iată unde am ajuns.

       Înregistrăm, cu vagă melancolie sau indiferenţă, treptata dispariţie a sânilor goi de pe plaje… Femeile nu mai au nici un interes să-şi bronzeze sânii; dacă nu sunt fotomodele sau actriţe porno, nu văd deloc sensul lucrului. Dimpotrivă, pielea de culoarea laptelui dă impresia, prin contrast cu restul corpului, că sânii şi şoldurile sunt mai mari… Mai sunt apoi bolile de piele, discreţia, agasarea în faţa modelor, feminismul, operaţiile care trebuie ascunse, insolaţia, religia ş.a.m.d. Fapt e că topless-ul, tot mai rar şi mai inutil, dispare treptat.
       La drept vorbind, plaja e locul cel mai puţin sexi care se poate închipui. E posibil ca tepless-ul să fi fost vreo senzaţie, la început; nu mai e deloc. Atâţia kilometri pătraţi de piele o transformă într-o vestimentaţie. Emoţiile nu mai răzbat, trupurile se egalizează curios. Ca întotdeauna, e un dat că mai mult înseamnă mai puţin.

Umberto..

U. Eco, Le cimetière de Prague. – Pe măsură ce se dezvoltă mijloacele de comunicare, începe să plutească o îndoială asupra tuturor evenimentelor. Curând n-o să mai rămână nimic din nimic. Conspiraţionismul şi revizionismul sunt boli ale hipermodernităţii. Ar fi fost imposibile fără tehnologie. Totul nu e să spui ceva cu sens, ci să răspândeşti ceea ce spui. Astfel, cu cât lucrurile sunt mai transparente, cu atât vor deveni mai opace.
Pe viitor, tehnologiile se vor diversifica fatal; putem prevedea ce va rămâne din adevăr sau din ideea de eveniment. Încă o evacuare a realului.

Craciunul cu colinde la romani

Craciunul, sfanta sarbatoare a nasterii Domnului are o importanta capitala in credinta crestina iar noi romanii suntem legati de ea intr-un mod aproape organic. Nu numai ca si credinta ci si din punct de vedere al obiceiurilor sau traditiilor nascute pe teritoriul tarii noastre inca din cele mai vechi timpuri.
Nu v-ati intrebat niciodata cum ar fi fost Craciunul fara sunetul vesel al clopoteilor si fara cantecele pline de har ale colindatorilor? Mie unuia mi s-ar parea imposibil asa ceva. Si tocmai de aceea, mersul cu colinda in preajma Craciunului este unul dintre obiceiurile care nu au voie sa moara chiar daca societatea noastra...moderna pare sa ne indeparteze tot mai mult de harul zilei de Craciun.
La tara, traditia colindelor se transmite adesea pe cale verbala de la parinti la copii insa la oras tot mai multi copii prefera sa isi petreaca ziua de Craciun in fata calculatorului, indestulati cu dulciuri si mancare, fara nici un gand de a mai merge din usa in usa si a aduce bucuria colindelor printre vecini, rude ori prieteni.
Pe mamicamea.ro am descoperit o adevarata comoara de colinde de Craciun mai putin cunoscute, greu de gasit in ziua de azi si care pur si simplu m-au uns la suflet. Iata mai jos un exemplu de sorcova asa cum stiu ca multi nu au mai auzit vreodata:
Cata sindrila pe casa,
Atatia galbeni pe masa;
Cat grau in ogor,
Atatea vite-n obor;
Cate paie-n batatura,
Atatia copii in patura;
Cat par intr-un cojoc,
Atatia copii la foc;
Cata frunza pe umbrar,
Atatia bani in buzunar!


O urare de Craciun superba ce va incanta inimile iar pe copii ii va ferici cu cateva felii de cozonac ori ceva mere din partea celor urati. Asa este, colindele sunt o excelenta cale de pastrare a unor traditii ce vin timpuri stravechi astfel incat acestea sa nu fie niciodata uitate si sa se transmita mai departe din generatie in generatie.

Sistemul

 Contemporanii abili au înţeles-o: dacă vrei să ajungi undeva pe această lume, trebuie să joci rolul victimei. Zeul creştin s-a victimizat pe sine, pentru a răscumpăra umanitatea. Sunt, de atunci, două mii de ani, şi victima şi rolul victimei se bucură de toate atuurile. Te poţi uita oriunde: tot ce s-a afirmat şi şi-a făcut loc a avut o platformă victimară. Există muzică ‘rap’ pentru că protagoniştii sunt victime ghetoizate social. Muzică pop pentru că a fost secole asuprită de urechi elitiste. Există religia ecologistă pentru că ne simţim bine să ne imaginăm victime ale industriilor poluante. Manualele şcolare şi pereţii şcolilor, pe locurile unde înainte trona propaganda comunistă, sunt pline de lecţii şi panotaj pedagogic ‘verde’ de un simplism şi o stupizenie abisală. E onorabil dacă eşti minoritate. Nu apar la televiziune decât cei cărora li s-a făcut o nedreptate. Nu cântă decât cei orfani, cu familii mari, cu părinţi infirmi. Toţi sunt victimele catastrofelor naturale: iernile sunt reci şi verile sunt calde. Până şi cei care atacă preferă să se replieze rapid în victime, atacul fiind un straniu deghizament de apărare. Când un ziarist aruncă o critică vitriolantă, mai întâi se afirmă victimă. Publicul e flatat continuu: i se spune că e victimă, o majoritate infantilă. Undeva între exploatată din oficiu, în toate secolele, şi arierată mintal. Toţi sunt asupriţi, sau dacă nu, minoritari, sau dacă nu, neînţeleşi. Toţi cei care de fapt reuşesc, sunt în faţă şi domină, sunt clasa şi ideologia dominante. O victimologie generală, cu specialişti, strategii, tactici şi tehnici specifice continuă vechile ritualuri sacrificiale şi supliciale prin noutatea epocii: starletizarea victimei. Revendicarea statutului victimar e universal câştigătoare, o formă de şantaj extrem de puternic. Dacă poţi fi calificat drept victimă, ai toate drepturile iar cei care ţi se opun sunt monştri. Victima e un sfânt laic. Pare singura poziţionare dezirabilă în lume, singura formă de imitatio, clasa dezirabilă prin excelenţă.
       Într-un univers numai din victime, cine mai asupreşte? Ceva vag. ‘Sistemul.’ Reţele, cabale, lucruri tenebroase. Nimic clar, care să poată fi desemnat, aprehendat, oprit.
       Singuri bogaţii nu pretind nimic. Lumea care ţipă şi adoră să se audă ţipând nu-i priveşte. Izolaţi, au devenit aproape singurii tipi aproape onorabili, oricum care nu trişează prea mult. Au furat totul, e adevărat. Dar la urmă nu s-au afirmat victime, robi ai unor compulsii cleptomaniacale, condamnaţi la reuşită, jucării ale inteligenţei maligne şi ale destinului. De acolo unde se află, din insulele lor, din conacele perfect izolate de păduri de sicomori şi portocali, se întorc cu un surâs melancolic la paharul de şampanie de pe buza piscinei. Sunt conştienţi, probabil în modul cel mai dramatic, că singurii inşi care au ratat şi n-au înţeles epoca sunt ei, cei care au reuşit.