mai mult înseamnă mai puţin.

 Beigbeder: ‘Există numai trei feluri de femei: prostituatele, târfele şi agasantele. Prostituatele sunt cele care şi-o trag cu toată lumea. Târfele sunt cele care se culcă cu toată lumea, numai cu mine nu. Agasantele se culcă numai cu mine’.
       Asta de la tipul cel mai delicat,  mai timid care se poate închipui…

       Inşi nerăbdători să citească ultimul Easton Ellis, ultimul Murakami… (Sunt numiţi chiar aşa: Ellis-ul, Murakami-ul…) Am auzit pe cineva anunţând că vine ‘al 5-lea Houellebecq’. Iată, iată unde am ajuns.

       Înregistrăm, cu vagă melancolie sau indiferenţă, treptata dispariţie a sânilor goi de pe plaje… Femeile nu mai au nici un interes să-şi bronzeze sânii; dacă nu sunt fotomodele sau actriţe porno, nu văd deloc sensul lucrului. Dimpotrivă, pielea de culoarea laptelui dă impresia, prin contrast cu restul corpului, că sânii şi şoldurile sunt mai mari… Mai sunt apoi bolile de piele, discreţia, agasarea în faţa modelor, feminismul, operaţiile care trebuie ascunse, insolaţia, religia ş.a.m.d. Fapt e că topless-ul, tot mai rar şi mai inutil, dispare treptat.
       La drept vorbind, plaja e locul cel mai puţin sexi care se poate închipui. E posibil ca tepless-ul să fi fost vreo senzaţie, la început; nu mai e deloc. Atâţia kilometri pătraţi de piele o transformă într-o vestimentaţie. Emoţiile nu mai răzbat, trupurile se egalizează curios. Ca întotdeauna, e un dat că mai mult înseamnă mai puţin.

Umberto..

U. Eco, Le cimetière de Prague. – Pe măsură ce se dezvoltă mijloacele de comunicare, începe să plutească o îndoială asupra tuturor evenimentelor. Curând n-o să mai rămână nimic din nimic. Conspiraţionismul şi revizionismul sunt boli ale hipermodernităţii. Ar fi fost imposibile fără tehnologie. Totul nu e să spui ceva cu sens, ci să răspândeşti ceea ce spui. Astfel, cu cât lucrurile sunt mai transparente, cu atât vor deveni mai opace.
Pe viitor, tehnologiile se vor diversifica fatal; putem prevedea ce va rămâne din adevăr sau din ideea de eveniment. Încă o evacuare a realului.

Craciunul cu colinde la romani

Craciunul, sfanta sarbatoare a nasterii Domnului are o importanta capitala in credinta crestina iar noi romanii suntem legati de ea intr-un mod aproape organic. Nu numai ca si credinta ci si din punct de vedere al obiceiurilor sau traditiilor nascute pe teritoriul tarii noastre inca din cele mai vechi timpuri.
Nu v-ati intrebat niciodata cum ar fi fost Craciunul fara sunetul vesel al clopoteilor si fara cantecele pline de har ale colindatorilor? Mie unuia mi s-ar parea imposibil asa ceva. Si tocmai de aceea, mersul cu colinda in preajma Craciunului este unul dintre obiceiurile care nu au voie sa moara chiar daca societatea noastra...moderna pare sa ne indeparteze tot mai mult de harul zilei de Craciun.
La tara, traditia colindelor se transmite adesea pe cale verbala de la parinti la copii insa la oras tot mai multi copii prefera sa isi petreaca ziua de Craciun in fata calculatorului, indestulati cu dulciuri si mancare, fara nici un gand de a mai merge din usa in usa si a aduce bucuria colindelor printre vecini, rude ori prieteni.
Pe mamicamea.ro am descoperit o adevarata comoara de colinde de Craciun mai putin cunoscute, greu de gasit in ziua de azi si care pur si simplu m-au uns la suflet. Iata mai jos un exemplu de sorcova asa cum stiu ca multi nu au mai auzit vreodata:
Cata sindrila pe casa,
Atatia galbeni pe masa;
Cat grau in ogor,
Atatea vite-n obor;
Cate paie-n batatura,
Atatia copii in patura;
Cat par intr-un cojoc,
Atatia copii la foc;
Cata frunza pe umbrar,
Atatia bani in buzunar!


O urare de Craciun superba ce va incanta inimile iar pe copii ii va ferici cu cateva felii de cozonac ori ceva mere din partea celor urati. Asa este, colindele sunt o excelenta cale de pastrare a unor traditii ce vin timpuri stravechi astfel incat acestea sa nu fie niciodata uitate si sa se transmita mai departe din generatie in generatie.

Sistemul

 Contemporanii abili au înţeles-o: dacă vrei să ajungi undeva pe această lume, trebuie să joci rolul victimei. Zeul creştin s-a victimizat pe sine, pentru a răscumpăra umanitatea. Sunt, de atunci, două mii de ani, şi victima şi rolul victimei se bucură de toate atuurile. Te poţi uita oriunde: tot ce s-a afirmat şi şi-a făcut loc a avut o platformă victimară. Există muzică ‘rap’ pentru că protagoniştii sunt victime ghetoizate social. Muzică pop pentru că a fost secole asuprită de urechi elitiste. Există religia ecologistă pentru că ne simţim bine să ne imaginăm victime ale industriilor poluante. Manualele şcolare şi pereţii şcolilor, pe locurile unde înainte trona propaganda comunistă, sunt pline de lecţii şi panotaj pedagogic ‘verde’ de un simplism şi o stupizenie abisală. E onorabil dacă eşti minoritate. Nu apar la televiziune decât cei cărora li s-a făcut o nedreptate. Nu cântă decât cei orfani, cu familii mari, cu părinţi infirmi. Toţi sunt victimele catastrofelor naturale: iernile sunt reci şi verile sunt calde. Până şi cei care atacă preferă să se replieze rapid în victime, atacul fiind un straniu deghizament de apărare. Când un ziarist aruncă o critică vitriolantă, mai întâi se afirmă victimă. Publicul e flatat continuu: i se spune că e victimă, o majoritate infantilă. Undeva între exploatată din oficiu, în toate secolele, şi arierată mintal. Toţi sunt asupriţi, sau dacă nu, minoritari, sau dacă nu, neînţeleşi. Toţi cei care de fapt reuşesc, sunt în faţă şi domină, sunt clasa şi ideologia dominante. O victimologie generală, cu specialişti, strategii, tactici şi tehnici specifice continuă vechile ritualuri sacrificiale şi supliciale prin noutatea epocii: starletizarea victimei. Revendicarea statutului victimar e universal câştigătoare, o formă de şantaj extrem de puternic. Dacă poţi fi calificat drept victimă, ai toate drepturile iar cei care ţi se opun sunt monştri. Victima e un sfânt laic. Pare singura poziţionare dezirabilă în lume, singura formă de imitatio, clasa dezirabilă prin excelenţă.
       Într-un univers numai din victime, cine mai asupreşte? Ceva vag. ‘Sistemul.’ Reţele, cabale, lucruri tenebroase. Nimic clar, care să poată fi desemnat, aprehendat, oprit.
       Singuri bogaţii nu pretind nimic. Lumea care ţipă şi adoră să se audă ţipând nu-i priveşte. Izolaţi, au devenit aproape singurii tipi aproape onorabili, oricum care nu trişează prea mult. Au furat totul, e adevărat. Dar la urmă nu s-au afirmat victime, robi ai unor compulsii cleptomaniacale, condamnaţi la reuşită, jucării ale inteligenţei maligne şi ale destinului. De acolo unde se află, din insulele lor, din conacele perfect izolate de păduri de sicomori şi portocali, se întorc cu un surâs melancolic la paharul de şampanie de pe buza piscinei. Sunt conştienţi, probabil în modul cel mai dramatic, că singurii inşi care au ratat şi n-au înţeles epoca sunt ei, cei care au reuşit.

Where is my mind?

M-am uitat azi la Fight Club, desi cred ca il mai vazusem, si m-am gandit: Cate lucruri se pot intampla fara sa ne dam seama? Cate lucruri ni se pot intampla, si chiar de nu s-au mai intamplat nimanui, NICIODATA? Cat de buna e o viata fara surprize, de niciun fel? Cat de grav e sa fii nebun? Cat de grav e ca un om egoist sa innebuneasca?…orcum nu-i pasa de restul. De ce, de multe ori, nu stim ce am facut si mai ales, de ce nu putem stii sigur ce vom face? Si daca viata e impartita in etape, daca exista un destin, ceva, cat de mare e probabilitatea sa-l ghicim? Cat contam noi, defapt? Cam multe intrebari existentiale…imi par oarecum patetice, dar mereu m-a frustrat gandul ca se poate intampla orice, oricand, si cred ca-i cam ciudat pentru ca unora le place la nebunie, adora sa fie surprinsi. Mie nu. Mereu mi-a placut sa fiu in siguranta. Intre un bine instabil si un rau stabil, voi alege intotdeauna raul…sau, ma rog, aproape intotdeauna. Am un Tyler Durden in mine (si asta fara sa fiu nebuna, desigur…cred, sper) Oricum, problema mea o vad destul de nasoala, pentru ca sunt prea mici sansele sa am o viata “with no alarms and no surprises”, iar daca o s-o am, o sa fiu fericita in ea? Din nou,  cat de buna e o viata fara surprize, de niciun fel?

Jocuri pentru fete

Desi pe la inceputul istoriei jocurilor online acestea erau in special create pentru sectorul masculin, pe masura ce a trecut timpul jocurile pentru fete au inceput sa devina din ce in ce mai populare , iar firmele care activeaza in domeniu au decis sa investeasca mai multi bani in dezvoltarea de noi jocuri pentru acest sector de piata.

Piata de jocuri pentru fete este in continua dezvoltare si tipurile de jocuri dintre care fetele pot alege sunt din ce in ce mai multe. Cele mai multe fete joaca jocuri online de tipul:
1.Puzzle – sunt niste jocuri destul de diversificate care implica fie potrivirea unur piese de joc pentru a completa o imagine, fie jocuri de tip puzzle numerice precum sudoku, sau jocuri de tipul Scrable.
2.Dress –up sunt jocuri care asa cum le spune si numele presupun alegerea unor costumatii si schimbarea infatisarii prin : machiaj, coafura sau outfit
3.Jocuri cu mistere in care jucatorul trebuie sa gaseasca indicii si sa urmareacsa firul logic al povestii astfel incat sa reuseasca sa desluseasa misterul acelui joc.
4.Jocurile cu gatit sunt jocuri in care fetele si tinerele gospodine pot sa isi etaleze talentele si sa se pregateasca pentru viata de familie.
5.Jocuri in care trebuie sa ai grija de un copil sau de animale si au ca scop dezvoltarea simtului de responsabilitate la fetite
Fetele joaca jocuri online care in genereal nu sunt violente. Jocurile preferate sunt jocuri logice, de gandire care dezvolta creativitatea, simtul de raspundere si de relationare. Totusi comparativ cu piata jocurilor online pentru baieti, cea de jocuri pentru fete este inca mult in urma si probabil ca va mai dura pana cand numarul de jocuri din mediu virtual dedicat acestui segment de piata il va egala pe cel a jocurilor pentru baieti. Consider ca aceste jocuri au in special un caracter educativ si ca ar trebui dedicata mai multa atentie si timp dezvoltarii acestora.

Rahat

Rahat. Mult Rahat. Stiu sigur ca am cont pe toate porcariile posibile si imposibile, *(Facebook, Blogspot, WordPress, HI5, Flickr, Deviantart, Last.fm, iLike, Shelfari, Netlog, Myspace, Lumea e mica-  trebuie sa il sterg, daca am vreo picatura de self-esteem, site-ul ala o topeste!- si of…ok: Vampire Freaks!! tristetea aici e ca probabil ca astea nu sunt toate)* dar nu stiu sigur daca fac tot ce trebuie si pot ca sa am o viata asa cum as vrea. As putea spune ca nu sunt nici prima, nici ultima, si n-as minti, dar nu asta e ce imi doresc eu, nu sunt eu aia. Shit! Totusi, nu voi sterge nimic, o sa imi iubesc trecutul ca si cum ar fi al meu :P .

Si acum, sa trec la rostul acestui (prim) post. Pe contul meu de blogspot imi povesteam viata, (how lame is that?!) nu dadeam prea multe detalii, totusi (incerc sa ma scuz. O considerati lipsa de sinceritate?). Pe wordpress o sa povestesc despre lucrurile ce-mi plac, lucrurile pe care le urasc, filme, carti, intamplari, si alte la..lele toropite. Utilitatea acestui blog e, probabil, exclusiv pentru mine. E mai mult decat probabil sa nu va zic nimic nou, nimic interesant, etc. But at least I’m trying! (De parca nu jumatate din populatia de minori a Romaniei are blog :) ) )

So, I’ll just think of a nice topic…hmmm…nu-mi vine nimic de spus, asa ca o sa pun niste intrebari. Va urma, probabil, un post si cu raspunsurile.

1.De ce vor neaparat oamenii sa iasa in evidenta?

2.De ce dracu?

3. De ce se pupa fetele?

4.De ce se pupa oamenii?

5.De ce se pupa baietii???DE CE???

Ar mai fi, dar astea ma sacaie cel mai tare pe mine (o fata cu cont pe Facebook, Blogspot, WordPress, HI5, Flickr, Deviantart, Last.fm, iLike, Shelfari, Netlog, Myspace si Lumea e mica) Joi seara la ora 20:32.

In incheiere, va las o melodie faina