O tanti onorabila, aflata la respectabila varsta de cam 60 de ani si un pic, merge la farmacie intr-o zi sa cumpere medicamente pentru sotul ei. Venerabilul i-a pregatit o lista kilometrica, cu medicamente felurite, pentru afectiuni care si de care mai pacatoase. Din nefericire pentru tanti, nenea a uitat o litera intr-un punct crucial al acestei liste, dupa cum se va observa in urma vizitei rusinoase.
Ajunge tanti la farmacie si in necunostinta de cauza, ii intinde lista tinerei farmaciste. Aceasta merge in spate, cauta, aduce, mai cauta, mai aduce, medicamente pentru inima, plamani, creier, rinichi, ficat, circulatie, alte nebunii d-ale batranetii. Mai merge ea si mai cauta si la un moment dat, se intoarce cu 3 pachete mari de Durex. Putin socata de aceasta alegere, tinerica ii spune doamnei (in spatele acesteia se formase deja o coada consistenta) : ‘Dar doamna, acestea sunt prezervative!!’ In spate, se aud rasete, chicoteli, comentarii hilare si altele.Tanti noastra, tare rusinata, rosind, incearca sa se scoata si ea din incurcatura, dar publicul a fost starnit deja : ‘ Vai, doamne, nici n-am stiut. Barbatu asta al meu, e nebun la cap!!! Vai de mine! ‘
Ce l-a asteptat acasa pe onorabil e destul de usor de presupus si mai mult ca sigur includea tipete, reprosuri si un facalet.
Medicamentul in cauza se numea Diurex, dar venerabilul uitase i-ul crucial, care a pus-o intr-o mare incurcatura pe onorabila sa sotie.
Sau … cine stie?